DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4

 

 

 

COMUNICATE DE PRESĂ

11.04.2017

            Urmare a apariției în mass-media a informațiilor privind posibile abuzuri fizice și psihice asupra copiilor înscriși la Școala Specială nr. 4 din Capitală, la nivelul DGASPC Sector 4 a fost constituită o echipă care să verifice și să analizeze cele semnalate.

      Complexitatea acestui caz a fost dată de apariția succesivă de informații cu privire la diferite fapte și persoane din cadrul instituției de învățământ.

      În mai puțin de 10 zile, angajații DGASPC Sector 4 au audiat peste 25 de persoane – profesori, părinți, asistenți personali și personal auxiliar al școlii, iar în urma verificărilor, au fost relevate o serie de neconcordanțe între declarațiile celor audiați, în sensul că o parte dintre aceștia nu și-au mai susținut în scris cele formulate inițial, dar și cu privire la aceleași fapte interpretate diferit.

      În acest sens, exemplificăm ipoteza conform căreia copiii au fost lăsați nesupravegheați și ar fi avut acces la imagini nerecomandate minorilor. Conform raportului de analiză și verificare, cu o zi înainte de apariția în mass-media a acestei acuzații, de pe un calculator dintr-o sală de curs a Școlii Speciale nr . 4 a fost accesat un site interzis minorilor, într-un interval în care copiii din acea clasă erau implicați într-o activitate extrașcolară, specifică programului „Săptămâna Altfel”, ce s-a derulat în Parcul Tineretului.

      De asemenea, s-a constatat o relație tensionată între angajații unității de învățământ, precum și un mod deficitar de interacțiune între aceștia și elevi, fapt pentru care DGASPC Sector 4 va monitoriza situația copiilor. În plus, din declarațiile obținute în urma verificărilor, au rezultat elemente cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală, drept pentru care raportul privind analiza și verificarea acestora a fost înaintat organelor de cercetare penală.


      Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 inaugurează, în prezența Primarului Sectorului 4, D-nul Daniel Băluță, în data de 08.12.2016, începând cu orele12.00, Centrul de Primire în Regim Urgență pentru Persoane fără Adapost "Speranța"

      Situat în Str. Târgul Frumos, Nr. 24, sector 4, centrul se adresează unui număr de 50 de persoane adulte fără adăpost, identificate pe raza sectorului.

      Acestea vor beneficia de găzduire pe timpul nopții, de două mese calde (mic dejun și cină), de posibilități de efectuare a igienei personale, precum și de curățare a îmbrăcămintei.

      De asemenea, în vederea realizării incluziunii sociale, persoanele găzduirii în acest adăpost de noapte vor beneficia de servicii de consiliere și sprijin pentru obținerea actelor de identitate, pentru accesarea de servicii medicale și găsirea unui loc de muncă.


      Marți, 07 decembrie 2016, ora 11.00, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 în parteneriat cu Asociația Help Autism, lansează, la sediul Centrului de Zi pentru Recuperare Copil cu Dizabilități „Harap Alb” – Str. Soldanului nr. 80A - parteneriatul public-privat încheiat între cele două instituții. Demersul se va concretiza în deschiderea unui centru de intervenție timpurie și terapie specifică individuală pentru copilul cu autism, prin intermediul caruia se va asigura terapia gratuita a copiilor cu autism de pe raza sectorului 4, cu vârsta de până la 4 ani. Centrul va funcționa în subordinea DGASPC Sector 4. Parteneriatul încheiat cu DGASPC Sector 4 este cel de-al șaselea parteneriat de acest tip al asociației Help Autism și își propune extinderea bunelor practici cu scopul de a facilita accesul la servicii gratuite de recuperare.

      În România, se estimează un număr de peste 30.000 de copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist, însă din pricina costurilor mari ale serviciilor de recuperare, costuri ce depășesc de cele mai multe ori veniturile unei familii, accesul la programele necesare recuperării este limitat. În lipsa terapiei specifice, perspectivele de recuperare și integrare ale copiilor diagnosticați sunt îngrijorătoare, mare parte dintre aceștia ajungând la maturitate adulți neintegrați in comunitate și de cele mai multe ori instituționalizați.

      În condițiile în care an de an numărul copiilor care prezintă întârzieri în dezvoltare este în continuă creștere, la nivel global estimându-se o incidență alarmantă de 1 din 68 de copii, efortul comun al mediului ONG și al instituțiilor statului reprezintă soluția pentru crearea unui sistem funcțional în sfera tulburărilor de spectru autist (TSA).

      Parteneriatul între DGASPC Sector 4 și Asociația Help Autism vine ca răspuns la numărul limitat de soluții pe care societatea le oferă, în acest moment, familiilor care au un copil diagnosticat cu autism, pornind de la premisa ca, diagnosticarea precoce si interventia timpurile prin inlcuderea in programe de terapie, va facilita participarea si incluziunea acestor copii in plan educational, social, profesional. Experiența de peste 6 ani a asociației Help Autism în lucrul cu peste 400 de copii cu acest diagnostic vine în completarea măsurilor de sprijinire a familiilor din sector inițiate de DGASPC Sector 4, colaborarea celor două instituții fiind concretizată în profesionalizarea serviciilor oferite în comunitate și facilitarea accesului la servicii de evaluare, diagnostic și terapie individualizată pentru copiii cu autism.

      În evidenta DGASPC Sector 4 se afla un numar de 35 copii diagnosticati cu tulburări de spectru autist, cu vârsta 0-4 ani.

      În cadrul noului centru, 20 de copii diagnosticați cu autism, provenind din familii nevoiașe, de pe raza sectorului 4 vor beneficia de servicii gratuite pentru recuperarea întârzierilor în dezvoltare. Clădirea este pusă la dispoziție de DGASPC Sector 4 care preia și cheltuielile administrative. Costurile serviciilor de diagnostic, evaluare psihologică, consiliere și terapie pentru cei 20 de copii, sunt suportate din fondurile colectate de Asociația Help Autism prin implicarea părinților beneficiari ai asociației în programul “Părinte pentru Părinte”.


D.G.A.S.P.C. Sector 4 împreună cu Fundatia ESTUAR inaugurează primul Centru de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități

      Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 împreună cu Fundația Estuar inaugurează pe data de 3 decembrie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități primul Centru de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități de tip „ClubHouse”.

      Acest nou concept este dedicat exclusiv adulților cu probleme de sănătate mintală și are drept scop facilitarea integrării lor în comunitate prin dezvoltarea abilităților de viață independentă.

      De serviciile acestei structuri vor beneficia peste 100 de persoane cu probleme de sănătate mintală, fiind primul astfel de centru din România care va funcționa într-un sistem pilot, timp de 2 ani, urmând ca în funcție de rezultatele obținute, acesta poate fi extins și la nivel național.

      Serviciul social de tip ClubHouse este un model apărut în 1948 la New York, din inițiativa unui grup de oameni cu istorie psihiatrică iar spre deosebire de alte programe, acesta a fost creat pornind de la premisa că persoanele cu probleme de sănătate mintală pot lucra productiv și pot avea în același timp o viață socială activă.

      Varietatea activităților pe care le pot desfășura în cadrul acestui centru sunt inovative și atipice oricăror terapii cu care am fost obișnuiți, și asta pentru că membrii grupului gătesc, scriu poezii, practică sporturi și beneficiază de sprijin pentru integrare pe piața muncii.

      Pentru toți cei care doresc să participe la inaugurarea Centrului de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă pentru persoanele cu probleme cu dizabilități de tip „ClubHouse”, să cunoască mai multe despre acest concept dar și să ia contact direct cu beneficiarii acestor servicii, îi invităm să participe sâmbătă, 3 decembrie 2016, începând cu ora 11.00, la sediul centrului din Sos. Oltenitei 188, Bloc 1, scara 3, parter, sector 4, București, la conferința de presă ce va fi organizată.

      La eveniment va participa dl. Daniel Baluta, primarul Sectorului 4.


 

    Mihaela Ungureanu, directorul general al D.G.A.S.P.C. Sector 4 a premiat câștigătorii concursului organizat de ASCHF-R cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități

 

    Duminică, 20 noiembrie 2016, dna Mihaela Ungureanu, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecției Copilului Sector 4, a avut deosebita plăcere de a premia câștigătorii concursului organizat de ASCHF-R (Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România) cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, care se celebrează pe 3 decembrie.

    Tema concursului a fost cea stabilită de Organizația Națiunilor Unite pentru acest an și a avut în prin plan „Realizarea celor 17 obiective pentru viitorul pe care ni-l dorim”. Din cele 17 obiective pentru dezvoltare durabilă, ASCHF-R a ales: pace, justiție și instituții eficiente, iar copii cu dizabilități care au participat la concurs au realizat desene, colaje sau eseuri care reprezintă cel mai bine acest obiectiv.

    Doamna Mihaela Ungureanu, Director General, a fost impresionată de creativitatea și atitudinea pozitivă a acestor copii, dar și de dorința lor de afirmare. Creațiile micuților sunt speciale și din perspectiva dificultății cu care au fost realizate. Este evident că pentru acest grup vulnerabil, reprezentat de copii cu dizabilități, astfel de creații demonstrează cel mai bine determinarea și puterea de a trece zi de zi peste obstacole.

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 felicită atât participanții pentru creațiile lor dar și organizatorii acestui eveniment pentru implicare. Numai prin astfel de acțiuni vor reuși să colorăm viața acestor copii și tineri fantastici.

     

 


D.G.A.S.P.C. Sector 4 desemnată cea mai implicată instituție publică

   Ieri, 21 noiembrie 2016, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, reprezentată de D-na. Mihaela Ungureanu, director general și D-nl. Alin Stroe, director general adjunct, a fost invitată la cea de-a patra ediție a evenimentului Trofeul Generozității 2016 organizat de Asociația Help Autism.

   Evenimentul și-a propus să premieze cei mai generoși oameni, cele mai implicate companii dar și cele mai implicate instituții publice care s-au alăturat, și în 2016, misiunii Asociației de a schimba statutul autismului în România și viețile cât mai multor copii care se luptă cu această tulburare.

   La categoria „Cea mai implicată instituție publică”, Trofeul generozității a fost acordat de către Asociația Help Autism Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, pentru implicarea manifestată în sprijinirea copiilor cu autism.

   A fost o onoarea pentru instituția noastră să primească această distincție, iar prin vocea D-nei. Mihaela Ungureanu, director general, am reiterat intenția noastră de a inaugura împreună primul centru destinat copiilor cu autism (0-4 ani) din sectorul 4, unde ne vom strădui să oferim cele mai bune servicii pentru terapia specifică.

   Dorim să felicităm Asociația Help Autism pentru implicarea activă și pentru faptul că pune lucrurile în mișcare și aduce speranța în viețile copiilor cu autism.